Continuă haosul de la Vaslui. Dacă în ultimele două zile Lopez Caro nu a avut pe cine să antrenze, jucătorii s-au prezentat la antrenamentul de azi, deși spaniolul le-a dat două zile libere. Vasluienii s-au pregătit sub comanda lui Silviu Bălace. Președintele moldovenilor îl dă disparut pe Lopez Caro, iar fostul antrenor al lui Real Madrid ripostează într-un comunicat dat prin intermediul avocatului
VEZI MAI JOS COMUNICATUL:
Având în vedere ce s-a întâmplat în această dimineață la Vaslui (echipa a fost antrenată deși jucătorii aveau liber), iar presa din România a publicat o declarație a președintelui lui FC Vaslui în care acesta declara că antrenorul Lopez Caro a dispărut, în numele clientului meu, Lopez Caro, vrem să facem publice urmatoarele:
A – Lopez Caro nu este plecat, așa cum am specificat și în altă situație
B – Echipa nu avea planificat antrenamentul de azi, așa cum s-a stabilit în programul stabilit marțea trecută
C – Ieri am trimis un fax către club în care era prevăzut ca echipa să nu se antreneze în acest week-end, iar ce s-a întâmplat este o încălcare a contractului lui Lopez Caro. Deasemenea am precizat că luni, de la 10.30, este fixat următorul antrenament, așa cum prevede și programul.
D – Dacă se confirmă că un alt antrenor a semnat cu echipa și că acesta a pregătit echipa în acest week-end, greșeala clubului este foarte gravă și vom lua măsurile legale
E – În sfârșit, Lopez Caro se va prezenta la pregătirile echipei în ziua de luni, așa cum este programat, și așteptăm ca problemele să nu mai continue, altfel vom acționa în consecință
Comunicatul e facut de Josep Vandellos, avocat de la Chiuariu și Asociații.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER